Șos. Giurgiului, Str. Izvorul Rece, Str. Reșița, Str. Luică
Zona Reșița se confruntă cu probleme semnificative de urbanism și gestionare comunitară. Lipsa unei reabilitări adecvate a blocurilor, desființarea trotuarelor pentru a face loc parcărilor cu plată, și spațiile verzi neîngrijite sunt doar câteva dintre problemele care afectează viața rezidenților. De asemenea, problema deșeurilor și insuficiența infrastructurii sportive și de transport accentuează nevoia de acțiuni concrete și eficiente pentru îmbunătățirea condițiilor de viață în cartier.
Reabilitare energetică și consolidare seismică a blocurilor:
Implementarea unui program de reabilitare termică și consolidare seismică, cu o transparentizare a procesului, este esențială pentru siguranța și reducerea cheltuielilor cu încălzirea ale rezidenților.
Revitalizarea spațiilor comunitare:
Renovarea Pieței Reșița și refacerea bazei sportive Girueta, împreună cu amenajarea unor noi terenuri de sport, vor crea nuclee vitale pentru activități comunitare și sportive. Exporpierea terenurilor retrocedate ilegal în condominiul Giurgiului 164 va permite amenajarea de spații verzi, locuri de joacă și parcări în zonă.
Îmbunătățirea infrastructurii urbane:
Modernizarea infrastructurii pietonale, asigurând trotuare libere și sigure, și îmbunătățirea condițiilor de așteptare la stațiile STB cu adăposturi adecvate, sunt pași esențiali pentru creșterea calității vieții urbane.
Gestionarea eficientă a deșeurilor:
Amplasarea unui număr suficient de coșuri de gunoi și pubele pentru colectarea selectivă pe străzile secundare va contribui la menținerea curățeniei și la promovarea responsabilității ecologice în rândul locuitorilor.
Reabilitarea școlilor și sprijinirea educației:
Asigurarea fondurilor necesare pentru reabilitarea școlilor Ionel Teodoreanu și George Topârceanu este crucială pentru a oferi un mediu educațional propice dezvoltării și învățării.